alex marinescu

            Am ajuns acasă târziu, ca de obicei. Vecinul meu scria, i-am văzut umbra la fereastra luminată, și pana tremurând. Timp de câteva nopți, cocoșat, era mereu acolo, repezindu-se la hârtie, mâzgălind, aruncând chestii mototolite pe geam. La lucru, i-am spus colegului de birou că în casa de alături locuiește Aristotel. M-a întrebat de ce l-am poreclit așa. Am încercat să-i explic că e Aristotel, grecul, că nu e altul decât cel care a scris Poetica, Politica, Retorica, Metafizica. I-am arătat chiar mâzgăliturile adunate pe lângă gard, pe care le aruncase pe fereastră. "Am vorbit cu el, nu înțelegi, mi-a spus chiar el că el este! Și scrie acum, lângă casa mea, a cincea operă, și cea mai măreață a lui, Energetica! Da, mi-a spus! La naiba! Sigur că îl cred! Cum adică ce limbă vorbește? Nu au nici un sens? Cum să nu aibă, dacă le scrie Aristotel în persoană? Ori ești analfabet, ori ești invidios!" Degeaba... nici cu amenințările, nici cu jignirile nu am ajuns la vreun rezultat. Și dacă ar fi fost doar asta... dar toți au înnebunit. Îmi spun că vecinul meu e mort de mii de ani și că NU E ACOLO! Nopți întregi îl văd scriind. Da, sigur că dorm noaptea, dar știu că în tot timpul ăsta el scrie. Cum spuneam, am ajuns acasă târziu, tremuram de nervi, toți sunt tâmpiți și-mi spun că vecinul meu e mort.

            Gardul... am ajuns la gardul lui Aristotel înainte să ajung la al meu. Am dat înapoi speriat. Era noapte, dar, casele își schimbaseră locurile între ele. NU! Nu se poate așa ceva. El e acolo! Scrie! Nu știu în ce casă să intru... îmi vine să plâng și să fug, să fug oriunde văd cu ochii, departe de lumea asta în care totul e pe dos, DEPARTE DE MINE!