alex marinescu

            În casa de vacanță din Pompei a Serviliei, petrecerea în cinstea consulului era în toi. Mesele erau pline de tăvi cu struguri de toate soiurile: boabe verzi, boabe galbene, roz, negre. Împuternicitul cu administrarea petrecerii se minuna chiar de ce sunt numai struguri și nici un porc fript, și se duse la bucătărie să întrebe.

            Pe frontonul dinaintea atriului era un mozaic pe care scria celebra maximă MĂ PUPI PE TINE, TE PUPI PE MINE. Desigur că originalul din proiect fusese puțin diferit, dar artistul mozaicar fusese sub influența opiului. Din fericire, nimeni nu observa, căci gazda avea întotdeauna grijă ca oaspeții să se îmbete la timp. Și consulul era nevoit să-și păstreze demnitatea în fața grafitti-urilor făcute de copii în jurul bazinului, cu mesajul CAESARVS SERVILIA FVTATRIX și altele asemenea.

            Micul brutus își întâmpină mama cu un rânjet și o îmbrânceală gata să o dea jos. "Vreau să ne șucăm, mami!"

            "Nu acum, Brutus!" încerca Servilia să-i explice, mereu având grijă să zâmbească în fața oaspeților.

            "Dar vreau să mă șoc! Îmi place șocul! E vina ta că nu mă lași cu prietenii mei de șoacă!"

            "Cu țăranii? Brutus, trebuie să înțelegi că ai să-i mânii pe zei cu comportamentul tău nedemn de situația ta socială!"

            Servilia era indignată pentru un motiv în plus: șoaca lui Brutus era destul de asemănătoare cu ce fac copiii de astăzi, cu diferența că presupunea a face ceva care să-i surprindă pe părinți cât se poate de oribil; exista, desigur, și rândul părinților la șoc, dar ei nu reușeau niciodată să-l sperie pe Brutus.

            În inima petrecerii, consulul se pregătea să-și țină discursul. El ridică mâinile într-un gest retoric demn de Cicero. Sala amuți din admirație și respect. Și consulul începu... să râgâie. Aplauze înfierbântate, genial, nimeni nu râgâie precum Caesarus; până când, de la un râgâit prea puternic, consulul fu doborât de o criză de epilepsie.

            Ca și cum criza politică în desfășurare nu era de ajuns, brusc se simți miros de fum. Servilia îl trimise pe dregător (adică, cel care drege lucrurile) la bucătărie să vadă ce a luat foc. Bucătăreasa șefă, primind apostrofări, începu să cerceteze, ridicând pe rând capacele oalelor și mirosind. Toată lumea era agitată (mai ales Cezar).

             În sfârșit, un centurion care păzea afară intră ca să anunțe că nu arde nimic la bucătărie, ci tocmai a erupt Vezuviul.